Stimați colegi, dragi prieteni,
Societatea de Imagistica Sânului din România anunță organizarea celei de-a XII-a Ediții a Conferinței Naționale de Imagistică a Sânului, la Sibiu, în perioada 18-19 noiembrie 2022, la Centrul Cultural ION BESOIU!
Ne propunem ca evenimentul nostru anual să se desfășoare hibrid: participanții care doresc să fie prezenți fizic, să fie prezenți în Sibiu, iar ceilalți să poată participa la conferință online, pe o platformă digitală.
Programul științific al Conferinței va include sesiuni de prezentări orale, mese rotunde și dezbateri axate pe noutățile din imagistica senologică. Calitatea informațiilor prezentate interactiv în cadrul conferinței de către lectorii invitați din țară și din străinătate, precum și participarea dumneavoastră la acest eveniment, sperăm să asigure succesul acestei ediții.
Vă așteptăm cu speranța unei întâlniri cel puțin la fel de plăcute ca cele din anii trecuți!
Consiliul Director al Societății de Imagistica Sânului din România